Cum să-ţi cucereşti umbra ca pe propriul
Everest Cu toate că singurătatea îţi dă ghes
de la prima oră Renunţi la soarele cel negru
al melancoliei exact înaintea iluminării finale
Tragi şi ultimul pod al cetăţii interioare Şi nu
regreţi decât viitorul Chiar dacă nu te-ajută
cu nimic Îţi laşi sufletul să fluture ca un steag
Pe un câmp de luptă minat de luceferi
Pe ceilalţi sinucigaşi îi admiri cu reticenţă
Sfârşitul nu încoronează nimic
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu