DRAGOSTEA SFĂRMÂND PATUL LUI PROCUST

Eşti liberă să-şi faci de cap cu trandafirii

să faci nudism pe plajele din tei

să-ţi acordezi cu sentimente coarda firii

să dai cu tifla celor ce-şi spun zei

Eşti liberă să cochetezi iar cu infernul

să vină Proserpina la mine să reclame

să văd cum într-o clipă m-ar bărbieri eternul

cu razele de lună de-a pururi lame

Eşti liberă să-mi deturnezi orice tristeţe

să plângi cu lacrimile într-un vers

să insulţi ninsoarea cuprinsă de tandreţe

scurcircuitând toţi sorii rămaşi în Univers

Eşti liberă să faci din voluptate-o armă

să strângi de gât tăcerea când vrea să mă seducă

să negi că lacrimile-s semnale de alarmă

iar depărtarea dragă s-o spargi ca pe o nucă

Eşti liberă să spui că paradisul locuieşte-n tine

să-mi arzi aripile şi azi la fără-un sfert

când îmi dezbrac singurătata fără de ruşine

să te iubesc şi iar să nu te iert

Costel Zăgan,

Poeme de-aprins focul