POEZIA CA SEMNAL DE ALARMĂ

Plânsul mov al mâinilor îndrăgostite

și poezia dragostei și-a disperării

plânsul în doi la pian și vioară

Concertul primăverii din patul visător

îngreunat de stele și muguri

Versurile îmi sar din ochi ca niște lacrimi

obraznice roșii galbene și verzi

Transparență pusă pe fugă

de tăcerile lui Bach

senzitive

ca

un țipăt de fecioară

Costel Zăgan, POEME SENZITIVE

FIȘĂ CLINICĂ

Câinele de ce-i pisică

iar pisica de ce latră

unul mare-o are mică

cică-i artă pentru artă

Pisica de ce nu latră

calul trage ca un bou

și lăsat singur la vatră

prostu-I prost din nou

Calul trage ca un bou

unul mare-o are mică

altul a rămas tablou

câinele de ce-i pisică

Și

pisica de ce latră

dacă nu-i de piatră

Costel Zăgan, CEZEISME II

PSALM RETRO

Cred Doamne și te rog

ajută necredința mea

căci sufletul este olog

însângerată rău inima

Ajută necredința mea

 singură îngenunchează

atâtea poate și nu vrea

din cer trimite-mi o rază

Singură îngenunchează

doar sufletul este olog

absurdul mă are-n pază

cred o Doamne și te rog

Ajută necredința mea

și nu poate și nu vrea

Costel Zăgan, CEZEISME, 2008

SECETA LUI LABIȘ

Seceta a ucis orice boare de vânt

poetul s-a topit şi-a intrat în pământ

cuvintele-au albit ca părul din barbă

şi-s tot mai rare şi nimeni nu-ntreabă

Desculţi aleargă copiii prin cer

cu gura uscată nimic nu mai cer

şi mamele au pieptul uscat şi bătut

de parcă nicicând vai n-au născut

Că miezul de foc al pământului poate

îşi mută iar iadul de noi mai aproape

înnebuniţi cu toţii duc mâna la gât

să umple găleata cu sânge atât

Costel Zăgan, Ode gingaşe (31 iulie 2016)

GOGYOHKA MEA

poezia se naște

în fiecare zi

poetul doar bate

la poarta cuvântului

adevărul deschide

Costel Zăgan

ÎNĂLȚARE LA INIMĂ

Liniște

Dumnezeu

se

roagă

în

noi

Costel Zăgan, POEME INFRACȚIONALE, 1995

DOAMNELOR ȘI DOMNILOR LIMBA ROMÂNĂ ESTE MORTALĂ

Ajuns în această lume cu mandat

de aducere îmi recunosc vina sunt

român din tată-n fiu n-am cum să

ies din acestă închisoare limba ro

mână libertatea mă sufocă excelen

tă remarcă dom judecător că toată

ziua-bună ziua îmi dau aere de latin

sadea da recunosc am geniul inimii

vorba lui Nietzsche adevărul meu

umblă gol-goluț ca și România

patria mea mortală

Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, 2014  

RECURS LA DEZNĂDEJDE

Îmi pare rău dar nu e primăvară

v-am spus și voi nu m-ați crezut

de-aceea m-am retras la țară

biet clopot surdo-mut

V-am spus și voi nu m-ați crezut

că trântorii își fac averi de miere

că mută viitorul în trecut

că pagiba li-i singura avere

Că trântorii își fac averi de miere

din sărăcia voastră ordinară

că mai aveți o șansă și-o putere

să-i dați din veșnicie-afară

Păcat doar moartea vă învață

cum să pășiți nemuritori din viață

Costel Zăgan, CEZEISME, 2008

ARTĂ POETICĂ

Ia

mai

du-te-n

p...mă-tii

lume

Eu

tot

mă

sinucid

Și-am

să

deschid

următorul

capitol

al

literaturii

române

c-o

pată

de

sânge

Să văd

are

cineva

curajul

s-o

traducă

în

limba română

Costel Zăgan, HIPERBOLE BLITZ, 2005