duminică, 30 ianuarie 2022

CRIMINAL ÎN VERSURI

 2.

Patima

de-a


scrie

îmi

orbește

versurile

Costel Zăgan, LITERATURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ POEZIA, 2020

sâmbătă, 29 ianuarie 2022

RĂZBOI INTERIOR

 Și

nu

pot

abține

în

fiecare

dimineață

sunt

fericit

că-s

român

și

nu

american

sau

Doamne

ferește

rus


Costel Zăgan, LITERATURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ POEZIA, 2020

OCTAVIO PAZ

EPITAF PENTRU UN POET

A vrut să cânte, să cânte

ca să uite

viața lui cea adevărată de minciuni

și să-și aducă aminte

de mincinoasa lui viață de adevăruri.

sâmbătă, 15 ianuarie 2022

NUMAI EMINESCU

 Port în suflet Bucovina

Voronețul e la mine-n ochi

n-am o casă a cui e vina

în ce taină ceru-să-l îngropi


Voronețul e la mine-n ochi

din brațe-mi cresc Carpații 

luna-și agață razele în plopi

doar un bobârnac hai dați-i


Și din brațe cresc Carpații

n-am o casă a cui e vina

singurătatea-o am în rații

port în suflet Bucovina


Voronețul e la mine-n ochi

și din cer grămezi de snopi


Costel Zăgan, CEZEISME II

miercuri, 12 ianuarie 2022

 O ZI CÂT O POEZIE

Doamne ninge eminescian
din cuvinte şi din amintire
ninge cum n-a nins de-un an
peste viaţa noastră cu iubire  


Din cuvinte şi din amintire
Eminescu se-ntrupează iar
o năravul nostru din nefire
îl aruncă unii ca pe-un zar  


Eminescu se-ntrupează iar
ninge cum n-a nins de-un an
îngerii dau stelele cu var
ninge Doamne eminescian 


Ning cuvinte vai şi ning tăceri
din posteritate până ieri  


Costel Zăgan
 , 
Cezeisme II
  

Tu, Serafic Monica, Claudia Stejar şi alţi 3
3 distribuiri
Îmi place
Comentează
Distribuie

0 comentarii

luni, 10 ianuarie 2022

Mișto, Costel Zăgan!: CITITORUL CEL MAI FIDEL

Mișto, Costel Zăgan!: CITITORUL CEL MAI FIDEL:  Iubito  ești cea mai frumoasă  carte  pe care  am citit-o  vreodată  în  biblioteca nopții Costel Zăgan

BIBLIOTECA NOPȚII



Depărtarea

nu se măsoară

nici în metri

nici

în

ani

Depărtarea

se măsoară

în

dragoste

sau

în ură

O pereche

de

ochelari

de

cal

Vă rog

Costel Zăgan, Ode gingașe


LECȚIE FINALĂ

 Dragă Kitty trecutul are cuvântul să spună el ce ne așteaptă COSTEL ZĂGAN, NEPOTUL LUI KAFKA, EDITURA ECREATOR, BAIA MARE, 2024