COSTEL ZĂGAN - CAMERA FĂRĂ FERESTRE

Domnişoarelor iar l-am visat pe Nicolae Labiş

  

În fiecare clipă realitatea mă izbeşte în faţă
irealitatea
rupe cuvinte din carnea mea
bucăţi mari
din poemele mele de dragoste
atârnă
pe gardurile femeilor
din satul meu natal
câinii fug
cu colacii iluziilormele nocturne
în cozile lor mândre
ca nişte steaguri
la o manifestaţie
anti-realitatea românească
apoi
se încaieră
prin
şanţurile
haikuurilor mele de weekend
dincolo de retina imaginaţiei
fetele mari se joacă de-a v-aţi ascunselea
cu sentimentele mele erotice
de copil
cu efect întârziat
babele satului
mă recunosc ca lider de necontestat
Şi eu eu ce fac
Cu poezia pe umăr ca o puşcă
iar vreau să vânez
moartea căprioarei
dintr-un foc
Halal poet
cu
scaunul singurătăţii
la
cap
N-am ce zice
n-am ce scrie
Pauză de viaţă
cică

Atât se poate

Dragă Kitty mașinăria asta invizibilă-I timpul

Macină totul amintiri speranțe dureri și mai

ales bucurii Toate au însă un gust inconfun

dabil Zilnic urcăm și coborâm din Turnul Ba

bel Bărbații de regulă coboară Să mai facă

vreun război Să mai pună la cale vreo confla

grație erotică Însă femeile au mereu aripile

deschise contratimp pulbere și iubire

Atât

Oare

Dar unde-i tata

Dragă Kitty raiul este o cameră fără ferestre

Plină cu cărți în toate limbile pământului Să

Nu exagerăm totuși Trebuie să fie loc Oamenii

merg nu zboară din bibliotecă în bibliotecă

Lectura are nevoie de-o cale de acces

De pildă cărțile de poezie mă ajută să respir

Cele de aventuri să uit de foame și singurătate

Numai cărțile de dragoste mă deprimă

Deocamdată

Nu înțeleg însă un lucru

Cum poate să fie nisipul

duminica

atât de albastru

Orar de fată mare

Dragă Kitty nici duminica nu apuc

să mă plictisesc Mă salvează agi

tația din jur și prejudecățile oame

nilor Cică fetele nu gândesc Ai au

zit vreo prostie mai mare Altceva

nimic În afara faptului că m-am mai

înălțat cu doi ani Și parcă citesc alt

fel oamenii

Mi-e dor de Anna Frank

Și-atunci mi-am zis Ia să mai urc câteva trepte

spre amintire Poate-o găsesc jucându-se cu niș

te cărți jucăriile ei preferate Dragă Kitty aveai

dreptate Condiția umană a luat-o razna Și nici

n-ai cui să i te plângi Nici un cui nu mai este la

locul lui De nici un sentiment nu mai poți fi si

gur(ă) Iar Homo sapiens a ajuns cel mai feroce

animal În rest totu-i sehr gut

Ipocrit(ă) și nu prea

Anna Frank nu înghite

pastile de adormit conștiința

Nu că ar vrea fie

un model pentru posteritate

Mai ales că aceasta-i

excesiv de impudică Și se

întreabă Care au fost

Primele iubiri ale Annei Frank

Un pic de ipocrizie

totuși

nu face rău

nimănui

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Costel Zăgan

Citește și: Costel Zăgan - Contrajurnalul Annei Frank

Pagina Facebook de autor: Costel Zăgan

Copyright © 2019 Costel Zăgan

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.